20.6 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalConsultaţie urmată de deces

Consultaţie urmată de deces


O femeie de 45 de ani a murit ieri, în Spitalul din Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, după ce un medic i-a făcut o injecţie de infiltraţie în zona spatelui.

MEHEDINŢI. Femeia nu a mai avut probleme grave de sănătate, dar de aproape o săptămână începuse să acuze dureri de spate. Aceasta a mers la spitalul din oraş, pe hol întâlnindu-se cu medicul Ion Ursache, căruia i s-a plâns de durere. Medicul l-a trimis pe fiul bolnavei la farmacie să cumpere trei fiole de xilină şi diprofoz.

„M-a trimis la farmacie să cumpăr trei fiole. A făcut o compoziţie din toate şi a băgat-o pe mama în salon. Pe mine m-a trimis afară. A spus că nu am voie să asist şi, la un minut după, asistentele alergau prin spital şi aduceau masca de oxigen şi tubul. Doctorul Ursache a ieşit şi mi-a spus: «Mama ta s-a dus. Dacă ai nevoie de ceva bani, apelează la mine»“, a declarat fiul cel mare al Elenei Bobia.

Colegii medicului, care au aflat imediat ce s-a întâmplat, l-au tras la răspundere pe Ion Ursache.

„Colegul meu Ion Ursache nu este la primul caz de acest fel. A mai avut două paciente care au murit tot din cauza infiltraţiilor. Dar acest caz nu l-am mai putut tolera. El s-a apucat să îmbălsămeze moarta, la două ore după deces, fără să-i fie făcută autopsia. Am sesizat Parchetul“, a declarat medicul Nicolae Tănase.

Ion Ursache şi-a luat două zile libere, motivând probleme de familie, şi a plecat din România, fiind cetăţean al Republicii Moldova. Acesta a plecat joi la Chişinău.

Conducerea spitalului nu a dorit să comenteze cazul.

Ion Ursache este acuzat de familia femeii de neglijenţă.

În urma sesizării doctorului Nicolae Tănase, reprezentanţii Parchetului au mers la familia Bobia, iar cadavrul femeii a fost dus la Drobeta Turnu Severin pentru efectuarea necropsiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII